Anunț – Anunț de interes public 30.07.2019

1093

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

Primăria municipiului Roman îi invită pe toți cetățenii interesați (persoane fizice sau juridice) să fie corect informați și să-și exprime opinia la dezbaterile pe care administrația publică locală le va organiza cu operatorii serviciilor de colectarea a deșeurilor și de apă și canal, unul dintre subiectele discuțiilor fiind legat și de solicitările de creștere a tarifelor înaintate Consiliului Local Roman.
Astfel, miercuri, 31 iulie, începând cu ora 12.00, în Sala Nicolae Manolescu Strunga din cadrul Primăriei municipiului Roman, se va organiza o dezbatere publică la care au fost invitați să răspundă întrebărilor și să clarifice situațiile punctuale reprezentanții operatorului de salubritate – SC Rossal SRL, ai ADI Eco Neamț și ai Consiliului Județean – cel care gestionează proiectul european de management al deșeurilor.
Joi, 1 august, începând cu ora 12.00, în Sala Nicolae Manolescu Strunga din cadrul Primăriei municipiului Roman, se va organiza o dezbatere publică la care au fost invitați să răspundă întrebărilor și să clarifice situațiile punctuale reprezentanții operatorului de apă și canal – Compania ApaServ, ai ADI Aqua Neamț și ai Consiliului Județean.

Articolul precedentAnunț – Campionat de minifotbal seniori CUPA ROMANULUI – 15 august – 8 septembrie 2019
Articolul următorAnunț – Licitații parcări reședința pentru data de 08.08.2019, cu înscrieri în perioada 01.08.2019, ora 8:30 – 07.08.2019, ora 12:00