ANUNT
PRIVIND ACORDAREA TICHETELOR SOCIALE IN VEDEREA ACHIZITIONARII DE ALIMENTE DE BAZA SI MEDICAMENTE CONFORM HCL NR. 7/26.01.2023
Tichetele sociale se acorda în baza Hotărârii Consiliului Local, familiilor din care cel puţin un membru este pensionar sau persoană cu handicap, sunt persoane aflate în situaţie de risc social, care din motive de sănătate şi condiţii socio-economice precare, nu pot sa-şi asigure un nivel minim de trai.
Distribuirea tichetelor sociale este un sprijin material constând în acordarea de 2 ori pe an de tichete sociale în valoare de 100 de lei, în vederea achiziţionării de alimente de bază şi medicamente. Beneficiază de tichete sociale orice familie în care cel putin un membru este pensionar sau persoana cu handicap, persoanele singure pensionare, persoanele singure incadrate in grad de handicap care: au domiciliul în municipiul Roman şi realizează venituri nete ce nu depasesc 1700 lei/lună/membru de familie.
Actele necesare în baza cărora se acordă tichetele sociale
- cerere tip şi declaraţie pe proprie răspundere pentru acordarea sprijinului financiar constând în tichete sociale;
- buletin identitate sau carte identitate;
- certificat de căsătorie, dupa caz;
- hotarare de divort, dupa caz;
- certificatul de nastere pentru minori, dupa caz;
- certificat deces soţ/soţie, dupa caz;
- cupon pensie sau indemnizaţie de handicap din luna anterioara depunerii cererii;
- adeverinta de salariat cu venitul net din luna anterioara depunerii cererii pentru membrii de familie majori, unde este cazul;
- certificat de încadrare în gradul de handicap, dupa caz.
Veniturile familiei/persoanei singure
La stabilirea venitului net lunar al familiei sau persoanei singure care solicita acordarea de tichete sociale, se iau in calcul exclusiv, doar urmatoarele categorii de venituri:
- pensii – pensii de stat, pensii agricultori, pensii militare;
- indemnizatii pentru persoanele cu handicap;
- indemnizatii si stimulente pentru cresterea copilului;
- salariul obtinut de baza de contract de munca/raport de serviciu;
- indemnizatie de somaj.
Solicitarea tichetelor sociale
Cererile pentru acordarea tichetelor sociale se vor depune in perioada 30.10.2023 – 17.11.2023.
Acordarea tichetelor sociale
Tichetele sociale se vor acorda in perioada 27.11.2023 – 15.12.2023.
Tichetele sociale neridicate in perioada sus-mentionata, se pot solicita pana la sfarsitul anului calendaristic.
Primirea cererilor si distribuirea tichetelor sociale se va efectua la sediul Biroului Financiar-Contabilitate din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Roman situat in str. Sucedava, bl. 3 parter.