Nr. 74219 din 17.09.2026

ANUNŢ DE INTERES PUBLIC

 

MUNICIPIUL ROMAN şi operatorul S.C. FLAICOR SERV S.R.L. Bacău anunţă toţi locuitorii municipiului Roman faptul că în zilele de 24 – 25 SEPTEMBRIE 2026 (în intervalul orar 0700-0930) se vor executa servicii de pulverizare aeriană (ULV) de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort (țânțari, muște etc.), fiind vizate zonele verzi (parcuri, grădini publice, malurile râurilor, etc.) – ETAPA a III-a.

 

În perioada menţionată rugăm posesorii de familii de albine să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor.  

 

Recomandăm, pe cât posibil, evitarea deplasărilor în zonele tratate (parcuri, grădini, malurile râurilor, canale, etc.) în timpul operațiunilor și imediat după încheierea lor, în intervalul orar precizat.

 

În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, operațiunea de dezinsecţie va fi reprogramată pentru o dată ce va fi comunicată ulterior!

  

RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE

 

  • Pe lângă tratamentele aplicate pe domeniul public, se recomandă ca proprietarii să efectueze în spaţiile comune închise ale clădirilor proprietate privată, inclusiv casa scării, subsoluri umede sau inundate, dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor cu următoarea frecvență: minimum 3 tratamente pe an şi ori de câte ori este nevoie, corespunzător concentraţiei şi tipului de substanţe insecticide ce urmează a fi utilizate.
  • Pentru spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice, dezinsecția se realizează lunar, în sezonul cald, prin aplicarea de tratamente multiple pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi a larvelor de ţânţari.
  • Este necesară îndepărtarea apei restante din gospodării și/sau subsoluri, deoarece este locul de dezvoltare a larvelor.
  • Se recomandă utilizarea unui repelent şi purtarea de haine deschise la culoare, cu mâneci lungi şi pantaloni lungi.
  • Se recomandă montarea de plase speciale la ferestre care să împiedice pătrunderea ţânţarilor în locuințe.
Articolul precedent16.09.2026 – Licitații parcări reședință pentru data de 24.09.2026, ora 17:00, cu înscrieri în perioada 17.09.2026, ora 8:30 – 23.09.2026, ora 12:00
Articolul următorCarieră 14.08.2026 – Primăria Municipiului Roman, organizează concursul de promovare pentru ocuparea unei funcții publice de conducere vacante, de șef serviciu, la Serviciul Ordine și Liniște Publică din cadrul Direcției Generale Poliție Locală