TITLU CAMPANIE: „Romașcanii salvează vieți!”

INIȚIATORI: Primăria Municipiului Roman în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț.

SCOPUL CAMPANIEI: Prin această inițiativă, Primăria Municipiului Roman dorește să încurajeze locuitorii orașului să doneze sânge și, totodată, să-i conștientizeze cu nevoia permanentă de produse sanguine din unitățile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor cetăţenilor.

PERIOADA DERULĂRII: Campania se va desfășura în perioada 1.08 – 31.08.2023, la sediul Punctului fix de recoltare Roman al Centrului de Transfuzie Sanguină Neamț din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal de Urgență Roman (Policlinică), pe strada Tineretului nr. 28, etaj 2, telefon 0333-401.152. Programul pentru donare este în timpul zilelor lucrătoare, între orele 7.30 – 11.00.

PRINCIPALELE OBIECTIVE:

– Îmbunătăţirea percepţiei publice asupra donării de sânge, problemă de interes general pentru comunitate;

– Informarea unui număr cât mai mare de cetățeni despre avantajele donării de sânge;

– Creșterea numărului de donatori locali și fidelizarea acestora.

MOTIVARE:

  • A fi donator de sânge este o acțiune făcută din suflet pentru a salva o viață de om!

Stiați că, donând 450 – 500 ml de sânge, puteți salva până la trei vieți omenești?

  • Cantitatea de sânge donat se reface ca volum într-un interval de timp de până la patru săptămâni.
  • Donând sânge, puteți fi eroul necunoscut al unui om aflat la nevoie, pe patul de spital.

Pe lângă bucuria de a ajuta, de a salva vieți, există și alte beneficii personale ale acțiunii de donare de sânge. Pentru o viață sănătoasă chiar se recomandă să donăm sânge periodic.

 IMPLICAREA MUNICIPIULUI ROMAN:

  • Susținerea și promovarea activităților desfășurate în cadrul campaniei de donare de sânge;
  • Realizarea unei baze de date cu angajații instituției dornici să doneze sânge;
  • Primăria Municipiului Roman va oferi tuturor donatorilor, în cadrul derulării campaniei, carduri de acces valabile pentru 3 intrări la ștrandul din interiorul Complexului Sportiv și de Agrement ”Moldova”.

 MĂSURI PENTRU SIGURANȚA DONATORILOR

– Donarea se realizează în condiții de siguranță, cu respectarea normelor sanitare.

– Donatorii primesc echipamente de protecție de unică folosință, se supraveghează dezinfecția riguroasă a mâinilor, se dezinfectează regulat spațiile de donare.

Să fii donator de sânge înseamnă să salvezi vieți!

 CONDIȚII PENTRU DONARE SÂNGE:

  • vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
  • greutate peste 50 kg;
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut;
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
  • sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
  • să nu fi avut sau să nu aibă următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie forte peste 6 dioptrii, cancer;

RECOMANDĂRI:

Înainte de a dona:

  • Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe;
  • Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc);
  • Nu fuma înainte şi după donare cu o oră.

La donare trebuie să te prezinţi cu unul dintre următoarele documente:

  • Buletin sau carte de identitate, în original;
  • Document provizoriu de identitate, în original;
  • Carnet de conducere eliberat în România, în original;
  • Carnet de serviciu, în cazul militarilor;
  • Paşaport, în original;
  • Paşaport, pentru cetăţenii altor state care locuiesc în România de cel puţin un an.

Etapele donării:

  • Informare asupra importanţei sângelui, procesul de donare, beneficiile şi riscurile donării;
  • Selectarea donatorilor – se va avea în vedere siguranţa donatorului şi a pacientului care va primi produsele sanguine;
  • Constituirea unui dosar medico-administrativ (completarea unor documente, atribuirea unui cod de identificare cu caracter unic etc.);
  • Examen medical (anamneză şi examen clinic);
  • Control biologic predonare (stabilire grupa sanguină, RH, hemoglobină, glicemie etc.);
  • Recoltarea de sânge (eprubete-pilot din care se realizează analizele biologice şi alte teste şi sânge destinat obţinerii de produse sanguine pentru transfuzii);
  • Repaus post-donare timp de 10 minute pentru a se asigura acomodarea organismului cu pierderea de sânge.

Cât se donează:
La o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface: ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.

Siguranţa donării:

  • Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă;
  • Nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri;
  • Senzaţia de leşin sau de oboseală după donare este întâlnită rar;
  • Poţi dona doar dacă starea de sănătate îţi permite şi te simţi bine.

După donare:
Este recomandat să creşti consumul de lichide în primele 24 de ore după donare.

DREPTURILE DONATORULUI:

  • Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (sifilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidenţiale.
  • La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii;
  • 1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării;
  • Decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge;
  • Reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat;
  • Alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă sau o masă (alimente) post donare la centrul de transfuzii;
  • Să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.
Articolul precedentPublicație căsătorie 10 august 2023
Articolul următor02.08.2023 Anunț – Licitații parcări reședință pentru data de 10.08.2023, ora 17:00, cu înscrieri în perioada 03.08.2023, ora 8:30 – 09.08.2023, ora 12:00