Gheorghe A.M. Ciobanu

2027

Gheorghe A.M. Ciobanu

(25 martie 1925 – 30 august 2020)

Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. nr. 37 din 17.04.1997


În îndelungata sa activitate cuprinsă între anii 1945 – 1985, domnul Gheorghe A.M. Ciobanu, profesor la Liceul Teoretic „Roman Vodă”, s-a impus prin ordine, disciplină, muncă, claritate, logică, sistematizare, stăruință, control, rigurozitate, punctualitate, precizie și măsură.

Născut la Roman, la 25 martie 1925, profesorul, eseistul, publicistul şi omul de cultură Gheorghe A.M. Ciobanu a urmat cursurile Şcolii Primare de băieţi nr. 4, Liceul „Roman – Vodă” şi Facultatea de Drept din Iaşi pe care a absolvit-o în anul 1949. Cursurile altor patru facultăţi – Medicină, Agronomie, Arhitectură şi Filologie – au fost abandonate pe rând, din cauze materiale.

Timp de jumătate de secol a predat nu mai puţin de 60 de discipline, de la Matematică la Arte, de la Mitologie la Hermeneutică.

A susţinut peste trei mii de conferinţe, pe diverse teme, e o adevărată enciclopedie. A publicat peste 1000 de articole, gen eseu, în peste 20 de publicaţii periodice: Ştiinţă şi tehnică, Convorbiri literare, Ateneu, Antiteze, Psihologia, Ziarul de Roman şi altele. A colaborat la realizarea a 15 volume colective şi a scris 15 cărţi.

În anul 1997, alături de alte distincţii naţionale, i s-a atribuit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Roman, iar în anul 2000 a primit Medalia Jubiliară Eminescu.

Pentru Profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, prioritatea lui „a ști” nu a micșorat valoarea lui „a face”. Suflet onest, cunoscător al culturii românești și universale, profesorul Gheorghe A.M. Ciobanu, făcea din lecțiile sale adevărate clipe de înălțare sufletească, fiindcă știa să insufle elevilor darul de învățătură și mai ales datoria de a cunoaște. Aureola în care rămâne îmbrăcat numele lui pentru toți cei care-l cunosc este aceea a unui mare profesor, fiind o personalitate cu totul distinsă.

Unanim apreciat ca profesor și educator de mare autoritate, a fost prețuit nu numai de elevii săi ci și în mod deosebit de splendida echipă de profesori ai liceului „Roman Vodă”, în toată perioada cât a funcționat ca dascăl.

Prof. Gheorghe A.M. Ciobanu a reprezentat un exemplu pentru generațiile de elevi și de profesori care s-au succedat până acum și va rămâne un exemplu pentru generațiile viitoare.

A încetat din viață în data de 30 august 2020.

Articolul precedentPublicație căsătorie 09 septembrie 2020
Articolul următorPublicație căsătorie 10 septembrie 2020