HCL nr. 52 din 20.03.2018

0
HCL nr. 52 din 20.03.2018

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

H O T Ă R Â R E

Nr. 52 din 20.03.2018

privind transmiterea unui imobil din proprietatea publică a Municipiului Roman în proprietatea publică a Județului Neamț

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând expunerea de motive nr. 5431 din 19.03.2018 înaintată de către Primarul Municipiului Roman – dl. Lucian-Ovidiu Micu, precum şi raportul de specialitate nr. 5432 din 19.03.2018 întocmit de către Biroul Juridic-Contencios;

Văzând avizul favorabil nr. 11 din 20.03.2018 al Comisiei pentru urbanism şi administrarea teritoriului, avizul favorabil nr. 52 din 20.03.2018 al Comisiei juridice, precum şi avizul de legalitate nr. 5468 din 20.03.2018 al Secretarului municipiului Roman;

Văzând Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 20/28.02.2018, prin care se solicita transmiterea imobilului în patrimoniul Consiliului Județean;

În temeiul prevederilor art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată.

În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. 2, lit. „c” și alin. 5, lit „a”, ale art. 45, alin. 3, ale art. 124, precum şi ale art. 115, alin. 1, lit. ”b” din Legea nr. 215/2001R a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1

  1. Se aprobă transmiterea din proprietatea publică a Municipiului Roman și administrarea Consiliului Local Roman, în proprietatea publică a Județului Neamț și administrarea Consiliului Județean Neamț a imobilului clădire D+P, denumit ”CASA CELIBIDACHE”, cu o suprafață construită de 458 mp, situată în Roman, str. Veronica Micle, nr. 2, înscrisă în CF cu nr. 50423, cu număr cadastral 3592, clădire clasificată ca monument istoric cu nr. NT-II-B-10649 şi terenul aferent în suprafaţă de 1050mp, înscris în cartea funciara a municipiului Roman, sub același numar.
  2. Imobilul de la alin. 1 se transmite cu scopul realizarii lucrarilor de consolidare și reabilitare, în vederea organizarii în aceasta locație doar a unor activitați în domeniu cultural de interes județean și includerea acestuia în circuitul muzeal județean, cu respectarea condiției înscrise în actul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 490/27.03.2012 la BNP Tănase Adrian Alin – amenajarea unui spațiu dedicat memoriei celebrului muzician SERGIU CELIBIDACHE.
  3. În condițiile în care lucrările de reabilitate nu vor începe în termen de 1 an de la data transmiterii bunului, acesta va reveni în domeniul public municipiului Roman.
  4. În condițiile în care nu se respecta destinația clădirii și nu se îndeplinește condiția prevazută la alin. 2, imobilele vor reveni în domeniul public al municipiului Roman

Art. 2 Se modifica în mod corespunzator inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Roman, prin radierea imobilului prevazut la art. 1 din acest inventar

Art. 3 Se împuterniceşte Primarul Municipiului Roman prin serviciile specializate, să semneze protocolul de predare- preluare.

Art. 4 Secretarul municipiului Roman va comunica prezenta hotărâre autorităţilor şi persoanelor interesate.

Preşedinte de şedinţă
Consilier,
Petru FARCAȘI

Contrasemnează
Secretarul Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU