HCL nr. 251 din 10.11.2022

0
HCL nr. 251 din 10.11.2022

ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
MUNICIPIUL ROMAN
CONSILIUL LOCAL

Nr. 251 din 10.11.2022

privind modificarea H.C.L. nr. 51 din 30.03.2022

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ROMAN

Examinând referatul de aprobare al proiectului de hotărâre nr. 81249 din 07.11.2022 inițiat de Leonard Achiriloaei – Primarul municipiului Roman, precum şi raportul de specialitate comun nr. 81502 din 08.11.2022 întocmit de Direcția Economică și de Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și I.T.;

Văzând avizul pentru legalitate nr. 82170 din 09.11.2022 dat de Secretarul general al municipiului Roman, avizul favorabil nr. 136 din 10.11.2022 al Comisiei pentru buget-finanţe, avizul favorabil nr. 25 din 10.11.2022 al Comisiei pentru cultură, culte, sănătate, învăţământ şi tineret, precum şi avizul favorabil nr. 276 din 10.11.2022 al Comisiei juridice.

Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;

Având în vedere prevederile art. 9, alin (7), art. 82, alin (1), alin (2) și art. 105, alin. (2), lit. d) din Legea nr. 1/2011 – Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 1138 din 14 septembrie 2022 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022-2023, şi pentru stabilirea termenelor de plată a acestora;

Având în vedere dispozițiile Cap. II, art. 6 – art. 18 și Cap. III art. 19 – art. 23 din Anexa la Ordinul nr. 5379 din 7 septembrie 2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, emis de Ministerul Educației, și prevederile O.M.E.N.C.S. nr. 4742/2016 pentru aprobarea Statutului elevului;

În conformitate cu Ordinul Ministerului Educației nr. 5511 din 28 octombrie 2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum şi cu H.C.L. nr. 285 din 22.12.2021 privind aprobarea rețelei unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Roman pentru anul școlar 2022-2023, modificată prin HCL nr. 210 din 29.09.2022;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. (1) și alin (2), lit. „a”, ale alin. (7), lit. „a”, ale art. 155, alin (1), lit. „d” coroborat cu alin. (5), lit. „c”, ale art. 139, alin. (1), ale art. 140, precum şi ale art. 196, alin. 1, lit. „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;

HOTĂRĂŞTE

Art. 1. Se aprobă modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 51 din 30.03.2022, care va avea următorul cuprins:

„Se aprobă un număr total de 2548 burse școlare, pentru anul școlar 2022-2023, elevilor cuprinși în învățământul preuniversitar cu frecvență din instituțiile de învățământ din Municipiul Roman, cu următoarele cuantumuri:

  1. a) burse de performanță în cuantum lunar de 500 lei, pentru perioada cursurilor școlare;
  2. b) burse de merit în cuantum lunar de 200 lei, pentru perioada cursurilor școlare;
  3. c) burse de studiu în cuantum lunar de 150 lei, pentru perioada cursurilor școlare;
  4. d) burse de ajutor social în cuantum lunar de 200 lei, cu plata integrală atât pe perioada cursurilor școlare cât și a vacanțelor.”

Art. 2. Se aprobă modificarea art. 2 din H.C.L. nr. 51 din 30.03.2022, care va avea următorul cuprins:

„Se aprobă numărul și tipul de burse pentru fiecare instituție de învățământ preuniversitar, cu frecvență, din Municipiul Roman, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Educației nr. 5379 din 7 septembrie 2022 care stabilește pentru aprobarea criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, precum și a prevederilor Hotărârii Guvernului României nr. 1138 din 14 septembrie 2022 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022-2023, şi pentru stabilirea termenelor de plată a acestora.”

Art. 3. Articolul 3 din H.C.L. nr. 51 din 30.03.2022 se abrogă.

Art. 4. Direcția Economică și Serviciul Organizare Evenimente, Cultură, Culte, Învățământ, Mass Media și IT vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri;

Art. 5. Hotărârea se va comunica, potrivit legii, prin grija Secretarului general al Municipiului Roman, instituțiilor de învățământ şi autorităţilor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Consilier,
Roxana-Dumitrița LOHAN

CONTRASEMNEAZĂ,
Secretarul general al Municipiului Roman,
Gheorghe CARNARIU

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale privind majoritatea de voturi.
Nr. total al aleșilor locali în funcție 21 Voturi „pentru” 14
Nr. total al aleșilor locali prezenți 15 Voturi „împotrivă” 0
Nr. total al aleșilor locali absenți 6 Abțineri 0
Nr. total al aleșilor locali care nu participă la dezbatere și la vot 1