Comunicat de presă
Ref: Validarea rezultatelor votului online exprimat de cetăţeni în cadrul bugetării participative – ediția 2020 și implementarea proiectului cu cele mai multe voturi obținute
Campania de bugetare participativă ”Pentru Roman!” – ediția 2020 s-a încheiat, urmând ca reprezentanții administrației publice locale să implementeze proiectul care a obținut cel mai mare număr de voturi din partea romașcanilor. Patru proiecte au fost depuse de cetățeni în cadrul ediției din acest an a bugetării participative, iar la procedura de vot au fost înregistrate 272 de opțiuni valide. Proiectul care a întrunit cel mai mare număr de voturi și care va fi implementat de Primărie este ”Platforme casetate pentru colectarea separată a deșeurilor menajere”, care a întrunit un număr de 138 de voturi valide. Un număr de 81 de voturi valide a obținut și proiectul ”Prețuiește fiecare respirație! – ventilatoare pentru Spitalul Roman”, în timp ce proiectul realizării unui sistem voltaic ”Green spots tree” a obținut 48 de voturi, iar aplicația pentru nevăzători – cinci voturi.
”Suntem în al doilea an în care implementăm bugetarea participativă și cred că, de la ediție la ediție, numărul romașcanilor care vor dori să se implice în buna guvernare a orașului va crește. Anul acesta, am alocat 200.000 de lei pentru proiectele pe care comunitatea le consideră oportune în a completa viziunea de modernizare a orașului pe care o am eu și echipa mea din Primărie. Nu-mi place să fac promisiuni pe care nu le pot onora, dar îmi exprim speranța ca, anul viitor, să păstrăm această sumă sau chiar să o creștem, pentru a da posibilitatea romașcanilor de a implementa nu doar un proiect pentru oraș, ci poate două-trei, funcție de valoarea lor. Mă așteptam, recunosc, ca numărul voturilor să fie mai mare, dar sunt sigur că, de la an la an, ne vom obișnui să fim mai activi, mai implicați, ca deciziile luate pentru oraș să aibă și un mai mare impact. Proiectul de realizare a platformelor casetate apreciat de cei mai mulți este clar benefic. Noi deja am început anul acesta amenajarea a patru puncte de colectare de acest fel și rezultatele s-au văzut imediat. Mai multă curățenie, mai multă civilizație, un plus mare pentru colectarea selectivă. Vom demara procedurile cât mai repede pentru a achiziționa și monta cele zece platforme casetate propuse și finanțate prin bugetarea participativă. Îi felicit pe toți cei care au venit cu un proiect și îi încurajez să depună acest efort periodic, să-i determine și pe ceilalți să se implice și, cu aceste idei, să ne ajute și pe noi să dezvoltăm și mai mult Romanul”, a declarat primarul Lucian Micu.
Platformele casetate sunt formate din minim 5 module (1- sticlă, 1- plastic și metal, 1- hârtie și carton, 2- deșeuri nereciclabile) ajută la colectarea separată, la sursă, a deșeurilor pe care le generăm și nici nu permite accesul în interior a persoanelor neautorizate. Locurile unde sunt propuse a fi amplasate platformele sunt următoarele: strada Bradului, bl.3 – lângă Piața Mare, strada Smirodava, bl.30 – lângă Creșa Smirodava, strada Bogdan Dragoș – lângă Dispensar, strada Veronica Micle – lângă Medirom, Aleea Liliacului – lângă complexul comercial, strada Dumbrava Roșie – ieșire în bulevardul Roman-Mușat, strada Dumitru Mărtinaș – Cămin Caremil, strada Dr. Felix – în spatele complexului comercial, strada Anton Pann – zona Dispensar-UM și strada Victor Hugo – zona Stadion Moldova.
Proiectul a fost propus de romașcanul Cornel Veliceasca. Valoarea bugetului propus, pentru anul bugetar 2020, în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selecţionate este de 200.000 lei, inclusiv TVA.