Mihail Jora – creatorul liedului şi baletului românesc

    2970

    Cetăţean de onoare – titlu conferit prin H.C.L. 62 din 14.05.2013


    Compozitor şi dirijor român, membru titular al Academiei Române, Mihail Jora s-a născut la Roman pe 2 august 1891.

    Şi-a făcut studiile la Leipzig şi la Paris. Ca profesor de compoziţie la Conservatorul din Bucureşti, a educat o întreagă pleiadă de compozitori. Creaţia sa cuprinde balete (printre care „Curtea veche”, „La piaţă”, „Când strugurii se coc” şi „Întoarcerea din adâncuri”), suita simfonică „Privelişti moldoveneşti” (suită în patru părți, care are la baza un motiv melodic din folclor: „Pe malul Tazlăului”, „La joc”,”Grâu sub soare”, „Alai ţigănesc”), poemul simfonic „Poveste indică”, „Burlesca” pentru orchestră, „Simfonia în do”, „Balada pentru bariton şi orchestră”, lucrări de muzică de cameră (printre care „Cvartetul de coarde”) ş.a.

    Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai liedului în muzica românească. De remarcat faptul că şi-a numit cele peste o sută de partituri de gen Cântece, tocmai pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de compoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms. El a compus, pe versuri ale marilor poeţi români, numeroase lucrări de acest gen, care se disting prin expresia lor originală. Creaţiile lui Jora se caracterizează prin conţinutul lor de viaţă bogat şi variat. Unele lucrări ale sale sunt străbătute de o undă de umor şi ironie. Opera lui Jora se remarcă prin măiestria interpretării elementelor melodice si ritmice, specifice cântecului popular.

    A fost printre primii compozitori care au întrezărit virtuțile artistice ale baletului.

    A fost profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Uniunea Criticilor Muzicali îi poartă numele şi organizează anual la Bucureşti „Concursul Naţional de Interpretare Muzicală Mihail Jora”.

    Numele Mihail Jora îl poartă şi Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice şi corale din România (1000 de locuri).

    Articolul precedentMihai Lucan
    Articolul următorGeorge Radu Melidon – întemeietorul primei Biblioteci publice la Roman