📢Primăria Municipiului Roman informează cetățenii că, în perioada 13 – 17 iulie, va desfășura o amplă acțiune de dezinsecție prin pulverizare aeriană de tip ULV, având ca scop combaterea țânțarilor, muștelor și a altor insecte care creează disconfort și pot reprezenta un risc pentru sănătatea publică.

Operațiunile aeriene se vor desfășura zilnic, în intervalul orar 06:00 – 08:30, în funcție de condițiile meteorologice, astfel încât intervențiile să se realizeze în condiții de maximă siguranță și eficiență.

Perioada aleasă pentru desfășurarea acțiunii este una optimă pentru limitarea dezvoltării și înmulțirii insectelor, intervenția timpurie reprezentând o măsură preventivă esențială pentru protejarea sănătății comunității și îmbunătățirea confortului cetățenilor pe durata sezonului cald.

Prima etapă a intervenției va presupune minimum trei zile de activitate efectivă, având în vedere suprafața extinsă ce trebuie acoperită, inclusiv:

•parcurile și spațiile verzi din municipiu;
•malurile râurilor;
•zonele cu potențial ridicat de dezvoltare a insectelor;
•alte terenuri aflate în domeniul public al municipiului.

În paralel cu acțiunea de dezinsecție aeriană, Primăria Municipiului Roman va desfășura și lucrări de dezinsecție și deratizare la sol, pentru creșterea eficienței intervențiilor și obținerea unor rezultate de durată. Aceste acțiuni vor viza:

▪︎căminele și canalele aferente rețelelor edilitare de alimentare cu apă;
▪︎căminele apometrelor generale situate la intrarea în blocuri;
▪︎rețelele de canalizare;
▪︎terenurile proprietate publică ale municipiului adiacente acestora.

Pentru ca măsurile implementate să aibă un impact cât mai mare la nivelul întregului oraș, adresăm un apel către asociațiile de proprietari să desfășoare, în aceeași perioadă, acțiuni similare de dezinsecție și deratizare în subsolurile, spațiile comune și imobilele pe care le administrează. O intervenție coordonată și simultană între administrația locală și asociațiile de proprietari contribuie semnificativ la limitarea reapariției insectelor și rozătoarelor și la menținerea unui mediu urban curat și sănătos.

📌 De asemenea, adresăm rugămintea către apicultorii din municipiu și din localitățile învecinate să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine pe durata desfășurării intervențiilor.

Pentru sprijinirea acestor demersuri, recomandăm cetățenilor:
✔ eliminarea surselor de apă stătătoare din gospodării și curți;
✔ efectuarea periodică a tratamentelor în subsolurile și spațiile comune ale imobilelor;
✔ utilizarea plaselor împotriva insectelor și a substanțelor repelente.

În situația în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, programul intervențiilor va fi reprogramat, iar noul calendar va fi comunicat în timp util prin canalele oficiale ale instituției.

Primăria Municipiului Roman mulțumește cetățenilor pentru înțelegere, sprijin și colaborare în desfășurarea acestor acțiuni importante pentru sănătatea și confortul comunității.

Împreună, contribuim la un municipiu mai curat, mai sănătos și mai sigur pentru toți locuitorii săi. Vezi mai puţine

Articolul precedentCarieră 01.07.2026 – Primăria Municipiului Roman organizează concursul de recrutare în vederea ocupării pe durată determinată a unui post de îngrijitor, cu atribuții de salvator ștrand, temporar vacant, contractual, de execuție, cu normă întreagă, la Serviciul Complex de agrement Ștrand Moldova din cadrul Direcției Servicii Edilitare și Administrative
Articolul următorCarieră 01.07.2026 – Direcția de Asistență Socială organizare concurs asistent social debutant, perioada nedeterminata, la Compartiment violenta domestica