Anunţ Mediu “ROMANUL PREȚUIEȘTE MÂNCAREA”

1664

“ROMANUL PREȚUIEȘTE MÂNCAREA”

Acest proiect este derulat în cadrul programului DEAR (program al Comisiei Europene de dezvoltare a educației și de creștere a nivelului de conștientizare a publicului european în ceea ce privește dezvoltarea și problemele legate de aceasta) care are ca scop informarea cetățenilor UE cu privire la aspectele legate de dezvoltare, mobilizarea unui sprijin mai mare din partea publicului pentru lupta împotriva sărăciei, punerea la dispoziția cetățenilor a unor instrumente pentru a se implica în mod serios în domeniul dezvoltării globale, pentru a dezvolta idei noi și a schimba atitudinile.

Tema propusă se subscrie Obiectivului de Dezvoltare Durabila 12 – Consum și producție responsabile, iar prin implementarea acestui proiect vom asigura un model de bună practică în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse atât la nivel local, dar și la nivel național și european pentru a asigura îndeplinirea țintelor de diminuare a risipei de alimente de 30% până în anul 2025 și de 50% până în anul 2030 la nivelul comerțului cu amănuntul și la nivelul consumatorilor.

Cu toate că problematica risipei alimentare este de mare actualitate, în România nu s-au făcut pași în mod eficient în această direcție. Cea mai mare cantitate de deșeuri de alimente se generează în gospodăriile populației, în proporție de cca. 50%. Această categorie de deșeuri ajunge în depozitele de deșeuri, fiind una dintre componentele importante a fracției organice depozitate.

Prima opțiune în ierarhia deșeurilor conform politicilor europene și naționale este prevenirea generării deșeurilor, iar prevenirea risipei alimentare se încadrează în această opțiune. Mai mult, în timp ce cantități importante de alimente se risipesc, există persoane aflate în nevoie care nu pot să-și asigure hrana zilnică.

Ținând cont de faptul că la nivel local există interes, iar acțiunile și măsurile trebuie luate mai ales la nivel local, echipa Terra Mileniul III, în calitate de coordonator al proiectului, își propune ca acesta să fie unul pilot cu posibilitatea de a fi replicat în alte localități și ulterior chiar la nivel național.

Scopul proiectului este diminuarea risipei alimentare la nivelul municipiului Roman pe lanțul de producere, comercializare și consum a produselor alimentare.

Obiectivele specifice vizează:

  1. Creșterea gradului de conștientizare a locuitorilor Municipiului Roman cu privire la necesitatea implicării în diminuarea risipei alimentare;
  2. Creșterea nivelului de educație cu privire la diminuarea risipei alimentare din municipiul Roman prin implicarea profesorilor și elevilor de gimnaziu;
  3. Elaborarea unui Plan de acțiune local privind diminuarea risipei alimentare, inclusiv a instrumentelor de implementare și concomitent creșterea gradului de valorificare a alimentelor aflate în risc de a deveni deșeuri prin redistribuire și consum rapid.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 18 luni începand cu 1 noiembrie 2018 și va fi realizat de către Fundația TERRA Mileniul III cu implicarea și suportul Primariei Municipilui Roman.

Acest proiect se încadrează prin obiectivele și acțiunile vizate în contextual Economiei Circulare, prin creșterea eficienței utilizării resurselor la nivel local, contribuind concomitent la atingerea obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Articolul precedentComunicat de presă – 31 octombrie 2018 – CSM Roman
Articolul următorCertificate de Urbanism octombrie 2018