Nr. 59.557 din 23.08.2023
ANUNŢ DE INTERES PUBLIC
MUNICIPIUL ROMAN şi operatorul S.C. FLAICOR SERV S.R.L. Bacău anunţă toţi locuitorii municipiului Roman faptul că în data de 25 august 2023 (în intervalul orar 0630 – 1030) se vor executa servicii de pulverizare aeriană (ULV) de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile şi generatoare de disconfort.
În perioada menţionată rugăm posesorii de familii de albine şi de animale sensibile să ia toate măsurile necesare pentru a evita orice tip de incident.
Produsul ce urmează a fi folosit pentru activitatea de dezinsecție este AQUA K´OTHRINE EW20 (substanța activă – Deltamethrin 2%), biocid avizat de Ministerul Sănătății – Comisia Națională a Produselor Biocide, tip produs TP 18, ce se regăsește în Registrul Național al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană (Certificat BIOCID nr. RO/2018/0217/MRA/TP18-0244).
Precizăm faptul că tratamentul se va aplica de către operator conform fişei de avizare a produsului. Pentru evitarea disconfortului produs în timpul pulverizării biocidului, recomandăm evitarea zonelor tratate în intervalul orar precizat.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile, operațiunea de dezinsecţie va fi reprogramată pentru o dată ce va fi comunicată ulterior!
RECOMANDĂRI PENTRU POPULAȚIE
- Pe lângă tratamentele aplicate pe domeniul public, se recomandă ca proprietarii să efectueze în spaţiile comune închise ale clădirilor proprietate privată, inclusiv casa scării, subsoluri umede sau inundate, dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor cu următoarea frecvență: minimum 3 tratamente pe an şi ori de câte ori este nevoie, corespunzător concentraţiei şi tipului de substanţe insecticide ce urmează a fi utilizate.
- Pentru spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice, dezinsecția se realizează lunar, în sezonul cald, prin aplicarea de tratamente multiple pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi a larvelor de ţânţari.
- Este necesară îndepărtarea apei restante din gospodării și/sau subsoluri, deoarece este locul de dezvoltare a larvelor.
- Se recomandă utilizarea unui repelent şi purtarea de haine deschise la culoare, cu mâneci lungi şi pantaloni lungi.
- Se recomandă montarea de plase speciale la ferestre care să împiedice pătrunderea ţânţarilor în locuințe.